Ciorba de sfecla rosie

Cine n-o stie ? Cine se asteapta s-o gaseasca in alta parte decit pe mesele Balcanilor ? Caci taina mare e cu ciorbele astea cum, taina mare e povestea originii ei. Si, oricit ne impaunam noi, romanii, cu apelativul de mari maestrii in ale ciorbelor tot turcii au fost cei care si-au revendicat paternitatea  pentru ca, ei au fost cei care au pus in farfurie prima “çorba” (citit “chorba”). Dar mai are importanta cine sunt parintii atita vreme cit vazul, mirosul si gustul sunt satisfacute pe deplin ?
Una dintre ciorbele pe care le-am descoperit relativ tirziu e Ciorba de sfecla rosie. Facuta cu preponderenta in sudul tarii, o mai gasesti prin caietele vechi de bucate ale bunicilor ardelenizate de timp, cu adaugirile specifice zonei geografice. 
Desi e simplitatea simplificata, e una dintre ciorbele care stau la loc de cinste si-n virf de Munte Sfint, acolo unde monahii greci au numit-o Agioritiki soupa pantzari si avind in plus doar doua sau trei elemente. Asa ca, ciorba asta nu e foarte diferita de cea pe care oltenii nostri o prepara.
Astea fiind zise, calatorului ii sta bine cu drumul sau, cum zice turcul... “Cel care încearcă să mănânce supa vecinului, va petrece noaptea fără să ia cina”. Asadar, la treaba.

Ingrediente:
2-3 l-ri ulei de masline
1 morcov, cuburi
1 telina mica, cuburi
1 patrunjel, cuburi
1 ceapa ceva mai mare tocata
1 praz, rondele
1 ardei gras ceva mai mare, felii
1 sfecla mijlocie, coapta, curatata si taiata cuburi
1 cartof, curatat si taiat cuburi si el
1 legatura de marar si patrunjel(in varianta greaca se pune doar 1 legatura de leustean tocat)
sare si piper
1 l-ra de otet de vin
1 l-ra smintina (doar optional)

• 2 rosii taiate grosier
• 1/4 ceasca orez

(ultimele doua ingrediente sunt cele care se mai adauga retetei grecesti de pe Muntele Athos)

Preparare:
Se calesc in ulei toate vegetalele apoi se adauga apa cit sa acopere bine toate legumele. Cind sunt aproape fierte, se adauga si sfecla si sucul pe care aceasta-l lasa. Daca e nevoie, se mai poate adauga apa. Se mai fierbe citeva minute. Se da deoparte apoi se adauga mararul si patrunjelul tocat si otetul.
Oltenii o maninca asa cum e, alaturi de un ardei foarte iute de face sa-ti puste limba. Ardeleanul vrea sa-i dea si oaresce noblete si-i mai adauga o lingura de smintina.
Grecii o sporesc asa ca, dupa ce vegetalele sunt calite, adauga 1/4 de ceasca de orez, apa, apoi dupa vreo 10 minute mai pun 2 rosii taiate grosier. La final, cind ciorba e gata, adauga doar leustean (fara marar sau patrunjel). Restul respecta acelasi tipar. 
O maninca cu iaurt alaturi de o felie de piine cu masline.

Eu am facut un mixt intre cele doua retete rezultind un mariaj perfect la care am adaugat si leusteanul si mararul si patrunjelul. Si smintina. Si asta numai si numai datorita faptului ca-mi respect radacinile. Orezul si rosiile le-am lasat undeva intr-o bucatarie monahala.
Cind jumatatea oficiala a strimbat din nas la vederea ciorbei de culoarea rosului plaminiu, fara sa vreau am apelat la intelepciunea populara turca, zicindu-i ... "Cine nu a dormit pe piatră între străini nu cunoaşte preţul rogojinii de acasă."
Rezultatul ? De doua zile nu mai vorbeste. Cred ca i-a placut.

Enjoy !