Un blid de mamaliga cu lapte

Intr-un loc in care cerul parca sta sa se uneasca cu pamintul, in care si timpul pare a nu se mai masura cu secunda sau ora, in care zapada sau mirosul greu al gerului care-ti ingheata respiratia devin una cu tine...ei bine, acolo e locul meu de poveste. 

Am facut iar acea calatorie ritualica care ma trimite in eternitatea unei clipe binecuvintate de zimbetul si sufletul celei care mi-a fost bunica. Am refacut drumul sfint din acea Noapte Sfinta, in care ea nu a mai ramas decit o amintire, inca vie, printre atitea si atitea amintiri. Iar daca lumina lampii de deasupra mesei a desenat din nou pe peretii albi, de var, umbre de Viflaimi, mosi si uratori, asta i se datoreaza tot Ei. M-am bucurat in gheata tirnatului, nins de-o iarna nebuna, de jocul a doua pasari care veneau linga blidul meu cu mamaliga, ciugulind farimele pe care le aruncasem lor, asteptind poate o minune. Nimic aparte, nimic deosebit. Doar un moment din eternitatea careia i-am subscris cu amintirea Ei, doar o clipa de amintire magica, doar un blid de mamaliga cu lapte si unul cu brinza. 

Si, parca am simtit mirosul Ei, cum vag, am simtit miros de cojoc de oaie, tabacit pe vetrele stinelor prin care isi facuse veacul. Sa fi fost o halucinanta senzatie dictata de oboseala? Nu cred . 

Dimineata, pe masa, pus frumos pe un stergar, un blid de mamaliga cu lapte ma astepta. Si unul cu brinza alaturi.

Enjoy !