Intorsuri cu brinza

Daca treci prin Banat sau prin Ardeal, vei zice ca lumea ti se intinde la picioare ca o mare tava pe care belsugul si abundenta isi desfata 'nesimtirea'. Mostenind un mixt de traditii romanesti, bine vopsite de cele ale popoarelor care le-au colonizat de-a lungul vremii si-a vremurilor, bucataria ardeleneasca parca-parca iti vira-n cap ideea ca vei fi candidatul sigur pentru un loc in spital. Dincolo de aspectul asta, varietatea preparatelor, galagia cu care ele isi desfasoara opulenta (citeodata), toate acele mixturi de ingrediente care te fac sa te gindesti la cele 1001 de nopti  intr-ale bucatarelilor nu te duc cu gindul(si cu fapta) decit intr-un singur punct: sa vrei sa afli ce e dincolo de aparenta. Si-odata ce-ai aflat, vei mai vrea. Si vei mai vrea.

Asa-i si cu intorsurile astea. Aparenta de placinta, gust de cocatura, aroma de brinza grasa si sarata pigmentata(piparata, oare?) sau nu de verdeturile pe care vei vrea sau nu sa le adaugi, esenta de placinta in foi, bihoreneasca, facuta in virf de munte motesc. Caci, cele de azi, nu apartin altcuiva decit tantei Fani, o preabine stiutoare si minuitoare a facaletului bucataresc si-n acelasi timp, o banatanca altoita zdravan pe butuc motesc. Si, daca placintele ei motesti coapte pe lespedea vetrei si unse din belsug cu unt de casa ma fac inca sa ma gindesc la nemurirea stomacului, atunci, intorsurile astea, care nu prea apartin zonei geografice unde le-am mincat, ma trimit direct in ograda nesimtirii, cerind inca una. Si inca una.

Din aluatul simplu de piine, tanti Fani face placinte motesti, intorsuri, placinta cu prune, piine si alte minunatii de gateli care mai de care. Si toate, de-o simplitate ce ma dezarmeaza.

Ingrediente:

aluat de piine

brinza sarata amestecata cu verdeturi

unsoare pt. prajit (sau ulei de floarea soarelui)

Aluatul se intinde ceva mai grosut fata de placinta in foi a bihorenilor (prin care trebuie sa citesti ziarul). Se presara brinza, se ruleaza si se aduna ca un melc. Se prajeste melcul in grasime, pe ambele fete. Se scurge apoi pe ziar, asa cum tanti Fani a facut . Degeaba i-am explicat ca plumbul din tiparitura ziarului e toxic, raspunsul a fost franc: " No binie...daca n-am murit optzaci de ani din cauza poptiroaselor pe care scriu invatatii, n-oi muri de-acu'. Daca vrei minci, daca nu rabzi. Tine-aci si-o canta cu lapte covasit sa dreaga untura asta..."

Si nu pot decit s-o cred si sa ma execut indemnului, raspunzind invitatiei atit de 'pe sleau' spusa.

Enjoy !