Vărzări or Saltbush pie



Now, I say as Creanga* said  "By pies, mouth is laughing, by vărzări harder. " And,  how not to laugh when my mother soundly stuffes the bread dough with the saltbush filling, filling sorcerers by the flavor of goat curd and beat only by the unbeatable flavor of dill ?
Ingredients: 
rised bread dough 
Filling: 
white and red saltbush rubbed with salt and drained by liquid
salty goat cheese
2 handfull of chopped dill and parsley

It breaks a good hand of dough, flatten it as a sheet, not too high and not too thin, place in the middle of it a good hand of filling and seal the edges like a crescent, bringing to it the Italian calzone shape, rub the edges with your fingers and flatten all.
Sits all of them in a pan, brush the surface of vărzări  with beaten egg and let them rise for a quarter of an hour yet. Bake in hot oven until browned.
If not, fry de pies in a pan with a very low oil filler. Serve warm or cold and, if you want, sometimes with sour cream.
And, like what ' rain' would go besides vărzări if not a semi-dry white wine, rose and swept on the hills of Transylvania, because the saltbush and dough are not like the girl who wants get marry, as well not rush for it . So, a Feteasca Alba or, why not, a noble Recas will meet throughout the sufficiency of the mind and the tummy.





Legend:

Creanga*= a well known Romanian writer, known especially for his book "Amintiri din copilarie" ('Childhood memories')

Vărzări 


Și, când veneau cele două ajunuri, câte treizeci-patruzeci de băieți fugeau înaintea popii, de rupeam omătul de la o casă la alta, și la Crăciun nechezam ca mânzii, iar la Bobotează strigam chiraleisa de clocotea satul. Și, când ajungea popa, noi ne așezam în două rânduri și-i deschideam calea, iară el își trăgea barba și zicea cu mândrie către gazdă:
— Aiștia-s mânzii popii, fiule. Niște zile mari ca aceste le așteaptă și ei, cu mare bucurie, tot anul. Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște, turte cu julfă și vărzare? Gătit, cinstite părinte; poftim de ne blagosloviți casa și masa și poftim de mai ședeți, să ne șadă pețitorii.
Când auzeam noi de masă, tăbăram pe dânsa, ș-apoi, aține-te, gură! Vorba ceea: De plăcinte râde gura, de vărzare, și mai tare. Ce să faci, că doar numai de două ori pe an este ajunul! Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am grămădit așa de tare și am răsturnat masa omului, cu bucate cu tot, în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul părintelui de rușine. Dar el tot cu bunătate:
— De unde nu-i, de-acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică!

Acum, cum sa nu zic si eu ca si Creanga "De placinte ride gura, de varzare, si mai tare." ? Si, cum sa nu-mi rida gura cind mama indeasa in aluatul de pita o mina zdravana de lobode descintate de savoarea casului de capra si batut bine de aroma de neegalat a mararului?

Ingrediente:
aluat de pita
Umplutura:
lobode albe si rosi frecate cu sare si stoarse
cas de capra

doua miini bune de marar si patrunjel tocate


Se rupe o mina buna de aluat, se intinde o foaie nu prea mare si nu prea subtirica, se pune în mijloc un pumn zdravan de umplutura si se sigileaze marginile ca o semiluna, aducind ca forma cu calzonele italian, se preseaza marginile cu degetele ca sa nu iasa umplutura si se aplatizeaza totul. Se ung cu ou batut, se aseaza in tava unsa si se lasa sa creasca inca vreun sfert de ora. Se coc in cuptorul incins dinainte, la foc zdravan, pina se rumenesc. Daca nu, prajiti placinta in tigaie antiaderenta, cu un adaus extrem de redus de ulei. Se servesc calde sau reci, uneori si cu smintina alaturi.
Si, cam ce udatura ar merge pe linga varzari daca nu un vin alb si demisec, crescut si maturat pe dealurile Ardealului, pentru ca loboda si aluatul nu-i ca fata la maritat ca sa se grabeasca, pupindu-se foarte bine cu o Feteasca Alba sau , de ce nu, cu un Recas de cel nobil?





Enjoy! 



Post a Comment