Gulii cu smintina


Nu, guliile de azi din oala lumii nu sunt verzi si nici (d)in tara pisicilor precum cele ale Gretei Tartler, cum nu sunt nici ilustratiile de carte (absolut magnifice) ale pictoritei Cristina Radu. Nu sunt nici vreo lansare simandicoasa de buchiseala sirguincioasa, cum nu sunt nici vreun canon literar in 6 volume. 
E o simpla reteta de gulii cu smintina, simplisima prin simplificarea ei la singe. Atit si nimic mai mult.
Imi pun si eu pe-o farfurie o portie de gulii pur ardelenesti, imi imbrac ochelarii made in Italy, ma asez comod in fotoliul din odaie si deschid laptopul. Am de scris in cuvinte, o reteta care ma unge pe suflet cu bunatatea versului si-a gustului absolut neasteptat si incredibil. 
Cine zicea ca esentele tari se tin in sticlute mici a stiut ce zice.

”In zilele noastre,-asadar,
mâțele nu se mai uita

in calendar,
ci, asteptand secolul viitor,
se uita…la televizor.”


Ingrediente:
5 gulii mici sau 2 mai mari
40-50 ml ulei
1 ceasca buna de smintina grasa
sare, piper
verdeturi tocate(patrunjel si marar)

Se curata de coaja guliile si se taie cubulete mici. Se pun la prajit in uleiul incins timp de 10 minute(nu se amesteca in ele). Daca e cazul puteti adauga 1-2 linguri de apa. Cind s-au inmuiat, se asezoneaza cu sare si piper, se adauga smintina apoi se dau la cuptor pt. un sfert de ora.
Se presara cu verdeata si, dupa placere si trebuinta si cu smintina.
Le serviti caldute ca asa-s bune si verzile gulii din tara pisicilor. Iar daca esti om de frunce din inima Banatului, mai trinteste linga diafanul alb al guliilor si-un darab de cirnat usor picant, afumat si prajit in cele mai bune si tainice rinduieli ale bucatariei ardelenesti. 
Ce-ti mai poti dori intr-o zi geroasa de iarna, cind pietrele mai nu crapa de ciuda unei primaveri ce va sa vina, ca Extemporalul oricum fu dat ?

"Ce leaga cucul, strigand cu si cu?
La aceasta intrebare neasteptata, 
toti au ramas cu gura cascata:
si nu-i de mirare,
fiindca-n loc sa fi invatat
pitulicea s-a pitulat,
cativa melci
au fost la meci,
berbecul
a-nsurubat becul,
tarcele
au stat pui sa-ntarce,
cucosul
a carat cu cosul,
vaca
a facut vocalize,
pasarile
au citit pe sarite,
randunica
a scris doar un rand, mai nimica,
si, scriind in viteza,
o cinteza
a luat cinci la teza.

Intre timp, afara, pe-o nuia,
Cu-Cu pe Fara-Fara il certa:
 - De ce nu le strigi pe fereastra, de-afara,
ca eu leg primavara cu vara?"






Enjoy it !




2 comments:

Anonymous said...

Eu de ce abia acum am aflat despre aceasta " oala a lumii " ? :((((
Ce de bunatati sunt aici ..... si ce frumos stii sa combini totul !!!! <3

Mala Mustatea said...

Pai....pai...Adino, nu stiu de ce n-ai aflat tu pina acum de oala lumii ! Trebuie sa trag la raspundere PR care se ocupa de promovare! :D
Ma bucur ca te bucuri cum ma bucur ca existi, fie si-n virtualitate. Multamesc pentru gindul bun!